Când ea a deschis ochii, castelul era departe, ca un vis rău care se prăbușește într-un nor mare de cenușă. Ultimul lucru pe care și-l amintea era focul purpuriu care îi cuprinsese budoarul și alergarea ei disperată spre balcon. Abisul întunecat de sub balconul retras părea o alegere mai bună decât flăcările sălbatice; și-a închis ochii și ... Și acum ea era așezată pe iarbă, lângă râul argintiu, doar cu luna, ca singur martor al poveștii ei. Ce se întâmplase acolo? Cine a fost acel om misterios care a prins-o cind a căzut și a dus-o departe? Sau totul a fost doar in imaginația ei?